Daniel Pancu, best of la ProSport Live! Fostul mare fotbalist a vorbit despre scandalul uriaș provocat de declarațiile sale controversate privind tradițiile din Cecenia

  • Publicat:

Daniel Pacu, fost mare jucător al Rapidului, a vorbit despre episodul neplăcut provocat de o serie de declarații pe care le-a făcut cu privire la obiceiurile barbare ale cecenilor, pe care le-a observat în perioada în care a jucat în Rusia.

Inițial Pancu a spus, într-un interviu pentru fanatik.ro următoarele: „Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață! Nu putem să mai fim niciodată ca ei. Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs. Chiar dacă bisericile sunt din ce în ce mai populate, copiii noștri au alte exemple în viață și altă educație. Îmi pare rău să spun lucrul ăsta, dar suntem foarte departe de ei!”

Ulterior, invitat la ProSport Live, Daniel Pancu a ținut să explice declarațiile sale nefericite.

„Am fost răstignit după ce am zis referitor la Kadîrov. E un interviu care nu trebuia să aibă loc niciodată în zile de război. Nu am nicio vină că omul despre care am vorbit e aliatul celui mai mare dușman al NATO și inclusiv al României. Sunt niște discuții care mă depășesc total. Am fost întrebat despre Ramzam, pe care l-am cunoscut în zile de pace.

Dacă mă întrebi acum despre omul acela dacă e criminal, asasin… nu e problema mea. Eu l-am cunoscut altfel.

Legat de femei, altă conjunctură, știi foarte bine, trăim două civilizații paralele. Ni se zicea să avem grijă când ieșim în oraș. Am ieșit o dată, m-am uitat doar în paharul și farfuria mea, m-am simțit incomod și am plecat acasă.

Eu am spus niște lucruri nepotrivite, dar acolo e o banalitate. Eu am simțit o cenzură din partea unor persoane de la care așteptat mai mult, pentru că am colaborat cu ele.

Mi s-a făcut o imagine total opusă față de cum sunt eu. Dacă eram vreun extremist, nazist…”, a spus Daniel Pancu la ProSport Live.

Daniel Pancu a jucat în Rusia la Tarek Grozny în perioada 2008 – 2010.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×